Rata de infectare in localitate este foarte mare, respectati masurile de protectie

Fiți responsabili

Protejați-vă

Purtarea mastii este obligatorie atat in spatiile inchise, cat și în spațiile deschise publice, inclusiv în mijloacele de transport public, în piețele agroalimentare și locul de munca.

EVITAȚI LOCURILE AGLOMERATE! Folositi Mijloacele Electronice Pentru Platii Si Cumparaturi, Daca Aveti Posibilitatea!

Purtați masca corect, acoperind gura și nasul!

Spalati-va cat mai des mainile cu apa si sapun!

Dezinsfecțati-vă mainile cat mai des, mai ales după ce atingeți obiecte de uz comun.

Pastrati distanța fizica de minim 2 metri fata de cei din jur!

Măsuri si restricţii în perioada carantinei

Perioada carantinei

14 zile

Perimetrul în care se impune carantina

- în localitate
- localitatile invecinate

Este strict interzisă intrarea / ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţie de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Restricţii și măsuri

PENTRU SIGURANȚA DUMNEAVOASTRĂ

DEPLASAREA ÎN ZONĂ DE CARANTINĂ - INTERVALUL ORAR 06:00— 22:00

Se interzice circulatia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepții:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activității profesionale şi înapoi;
- deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/ domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităților profesionale,
- pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10:00-13:00,
- pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 06:00-10:00, respectiv 13:00-20:00;
- deplasarea pentru asistentă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
- deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
- deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină, în scop umanitar sau de voluntariat;
- deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole; deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
- îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi; participare la programe sau proceduri în centrele de tratament;
- pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
- alte motive justificative precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

DEPLASAREA ÎN ZONĂ DE CARANTINĂ - INTERVALUL ORAR 22:00 - 06:00

Circulaţia persoanelor în afara locuinței/gospodărie este permisă numai pentru următoarele motive:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
- deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
- deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sport ve de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

INTRAREA/IEȘIREA IN/DIN ZONA CARANTINĂ este permisă în următoarele cazuri:

- transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităților economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionarea populaţiei;
- pentru desfăşurarea de activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitare, veterinare, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice 1ocale, a asistenţei şi protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentaţiei publice, comunicațiilor şi transporturilor;
- în cazul desfăşurării activităţii profesionale în afara zonei carantinate; - pentru realizarea de activităţi agricole sau comercializarea de produse agroalimentare;
- din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor / membrilor de familie, îngrijirea unei / unui rude / afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
- pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
- urgenţe medicale.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes PROFESIONAL, personele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes PERSONAL, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data nașteri, adresa locuinţei/gospodariei/locul activități profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

TRANZITAREA ZONEI CARANTINATE

Se permite tranzitarea localității de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea în localități.
Operatorii economici care desfășoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanţare fizică.

ACTIVITĂȚI INTERZISE ÎN ZONA CARANTINATĂ

- organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.)În spaţii Închise şi deschise;
- organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor;
- activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
- organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii Nr. 60/1991;
- organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor;
- activităţi culturale, ştiinţifice, artistice, sau de divertisment în spaţii închise sau deschise;
- toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective care se desfăşoară în spații închise sau deschise, cu excepţia celor profesioniste organizate de federațiile de profil;
- organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor și pieţelor de vechituri.

DEPLASAREA PIETONALĂ

În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

SLUJBE RELIGIOASE

Se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătăţii şi al Ministrului afacerilor interne, emis În temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Lege nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

Se permite oficierea slujbelor de înmormântare, doar în exteriorul clădirilor, cu participarea a maxim 20 de persoane.

OFICIEREA CĂSĂTORIILOR CIVILE

Se permite oficierea căsătoriilor civile cu prezenţa a maxim 20 de persoane în exteriorul clădirilor, și respectiv 8 persoane în interiorul clădirii, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătăţii şi al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

PROGRAMUL OPERATORILOR ECONOMICI — LIMITAT

- Se limitează programul de lucru cu publicul a operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20.00 cu excepţia formacillor şi a stațiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.
- Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate cu respectarea normelor de distanţare fizică;
- În cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/ persoana cu respectarea normelor de distanţare;
- Începând cu 14.11.2020, ora 05:00, în zilele de sâmbătă şi duminică centrele comerciale îşi vor suspenda temporar activitatea până la expirarea prevederilor prezentei Hotărâri, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, cu excepţia agenţilor economici care comercializează produse alimentare, farmacii, curăţătorii, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie. Vor putea comercializa în zilele de sâmbătă şi duminică produse alimentare, băuturi alcoolice şi nealcoolice, în sistem livrare la domiciliu, agenţii economici din centrele comerciale (zona de fast food). Îşi suspendă temporar activitatea, în zilele de sâmbătă şi duminică, până la expirarea prevederilor prezentei hotărâri, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, inclusiv agenţii economici din centrele comerciale care au acces din exterior (parcare) în magazinele comerciale.
- Începând cu 14.11.2020, ora 05:00, agenţii/operatorii economici în domeniul comercializării produselor nealimentare îşi vor suspenda temporar activitatea, până la expirarea prevederilor prezentei Hotărâri, în zilele de sâmbătă şi duminică.